Pentru ca analizele să reflecte cu adevărat situaţia organismului, pe lângă performanţele laboratorului,
este foarte importantă și pregătirea pacientului înaintea recoltării.
Precauție generală
Se efectuează în cursul dimineții, în condiții bazale (după o pauză alimentară de 12-14 ore).
Precauții speciale
Recomandăm consultarea în prealabil a personalului din camera de recoltare în vederea obținerii acestor informații, în funcție de investigațiile recomandate de medic în biletul de trimitere.
Pentru examenul obișnuit de urină (biochimie şi sediment) recoltarea se face din prima urină de dimineaţă, într-un recipient furnizat de laborator (de preferat), de unică folosinţă, cu capac etanş, pentru a preveni vărsarea, evaporarea şi contaminarea probei de urină.
Pentru urocultură recoltarea se face tot din prima urină de dimineaţă sau la cel puţin 4 ore de la ultima micţiune (urinare), într-un recipient de recoltare steril, cu gâtul larg (exclus eprubete), numit urocultor.
Urocultorul trebuie obţinut obligatoriu (pentru a garanta calitatea analizei) de la laborator. Transportul recipientului la laborator trebuie să se facă în mai puţin de 1 oră de la recoltare. Este important ca recoltarea să se facă înainte de începerea tratamentului cu antibiotice deoarece antibioticele de obicei distrug flora microbiană, iar rezultatul uroculturii va fi negativ chiar dacă infecţia urinară există. Din cauza eliminării intermitente a germenilor, se recomandă 3 recoltări (uroculturi) succesive.
În cazul urmăririi eficienţei tratamentului cu antibiotice, recoltarea se repetă după 48-96 ore. Urocultura de control se va efectua după 3-5 zile de la întreruperea tratamentului. Atentie! Este foarte important să se cunoască modul corect de recoltare a probelor de urină.
– se face toaleta riguroasă a zonei genito-urinare cu apă şi săpun; la femei, în cazul în care este prezentă o secreţie genitală abundentă, alături de toaleta riguroasă se va introduce în vagin un tampon steril;
– se usucă zona spălată anterior cu ajutorul unei comprese sterile;
– se urinează o cantitate mică în toaletă (urina contaminată de bacteriile care există în mod obişnuit în segmentul inferior al uretrei) şi fără să se oprească urinarea se colectează în recipientul primit de la laborator restul de urină (recoltare din jetul urinar mijlociu);
– pentru a preveni contaminarea probei se evită să se atingă recipientul de zona genitală; de asemenea nu se atinge dopul urocultorului de nici un obiect din jur.
– se curaţă zona genito-urinară a copilului cu apă şi săpun;
– nu se tamponează zona curaţată pentru a grabi uscarea; nu se aplică creme, uleiuri sau pudre pediatrice;
– se dezlipeşte banda protectoare din jumatatea inferioară a pungii pediatrice de recoltare a urinei şi se fixează porţiunea adezivă anterior (în faţă) de anus; se dezlipeşte partea superioară a benzii şi se continuă aplicarea porţiunii adezive, având grijă ca orificiul urinar sa fie în interiorul pungii;
Atenţie! – se ataşează ferm de zona genito-urinară punga pediatrică de recoltare a urinei pentru a preveni scurgerea de urină sau contaminarea probei;
– imediat dupa ce copilul urinează în punga de recoltare (sau cât mai aproape de momentul respectiv) aceasta se dezlipeşte şi se transportă la laborator în condiţii corespunzatoare.
În anumite condiţii, în funcţie de testele ce trebuie efectuate, se pot recolta şi alte tipuri de probe de urină: proba de urină spontană / spoturi urinare, urina din 24 ore.
Cele mai frecvente erori, în cazul testelor efectuate din proba de urină din 24 ore, se datorează unei incorecte recoltări sau conservări a acesteia.
– aportul de lichide în timpul recoltării trebuie să fie normal (cu excepţia cazurilor când medicul curant face recomandări specifice în acest sens).
– în unele cazuri se recomandă întreruperea medicaţiei care poate induce interferenţe, cu cel puţin 12 ore (de preferat 48-72 ore) înaintea începerii recoltării.
– unele alimente pot influenţa anumiţi compuşi chimici, astfel că uneori, la sfatul medicului, pacientul trebuie sa ţină o anumită dietă înaintea acestei analize.
– la ora 7.00 dimineaţa se urinează şi nu se reţine această urină;
– se colectează apoi într-un recipient curat de 2-3 litri (nu se urineza direct in recipient) toate emisiunile de urină, timp de 24 ore, până în ziua următoare la ora 7.00 dimineaţa, inclusiv urina din acest moment final (chiar dacă nu există nevoia imperioasă de a o face); – vasul cu urină se păstrează într-o pungă de plastic în frigider, pe tot parcursul colectării (24 ore);
– la încheierea recoltării (ultima emisiune de urină la ora 7 dimineaţa din ziua următoare), se măsoară întreaga cantitate de urină colectată;
– se omogenizează (prin agitare) urina recoltată;
– se reţin aproximativ 100 mL, în paharul de plastic de unică folosinţă pentru urină.
Este important ca recoltarea să se facă înainte de începerea unui tratament antibiotic. Pentru controlul eficienţei tratamentului antibiotic proba se recoltează după 5 zile de la ultima doza de antibiotic administrată. Materiile fecale se recoltează în recipiente speciale (coprorecoltoare) care conţin un mediu de transport (Cary-Blair).Recoltarea se face din proba emisă spontan.
Se alege o porţiune reprezentativă (cu mucozităţi, striuri de sânge, consistenţă mai moale, etc) şi se ia o cantitate cât încape în linguriţa coprorecoltorului. Materiile fecale astfel recoltate se introduc în mediul de transport conţinut de coprorecoltor şi se amestecă cu acesta pentru a se asigura viabilitatea microbilor până la prelucrarea probei. Dacă nu se poate asigura transportul imediat la, laborator, proba se păstrează la temperatura camerei.
Se utilizează recipiente speciale (coprorecoltoare) fără mediu de transport. Deoarece unii paraziţi intestinali nu elimină ouă, chisti sau larve în mod continuu, se recomandă repetarea examinării de 3 ori la intervale de 3-5 zile. Un singur rezultat negativ nu are valoare diagnostică de excludere a unei infestări parazitare intestinale.
Se recoltează materii fecale emise spontan.
Din bolul fecal se aleg zone modificate (cu mucozităţi, striuri de sânge, consistenţă moale, etc) şi se prelevează cu linguriţa coprorecoltorului. Se evită recoltarea unei cantităţi mai mari datorită riscului alterării materiilor fecale până la momentul prelucrării în laborator, alterare care poate duce la modificarea aspectului elementelor parazitare şi deci la rezultate fals negative. Până la predarea recipientului în laborator, acesta se păstrează la rece (la frigider).
Pentru proba de digestie se recoltează materii fecale în recipient special (coprorecoltor) fără mediu de transport Timp de o săptămână înainte de recoltare nu se administrează bariu, uleiuri minerale, laxative, supozitoare, creme, lubrifianţi. Pe o perioada de 3 zile înainte de recoltare nu se vor consuma băuturi alcoolice şi se va respecta următorul regim alimentar zilnic: 50-150 g unt, 150-200 g carne roşie, 500 ml lapte dulce, 200-300 g cartofi, 100 g pâine. Pentru hemoragii oculte se recoltează materii fecale în recipient special (coprorecoltor) fără mediu de transport. Se are în vedere ca sângele din materiile fecale poate difuza în apa din vasul toaletei (ducând la posibile rezultate fals negative).
Sângele menstrual, urina hematurică sau sângerările rectale (hemoroizi sau fisuri anale) pot duce la obţinerea de rezultate fals pozitive.
– Se recoltează materii fecale cu aceleaşi precauţii ca la examenul coproparazitologic
– Amprenta anală
– Este indicată pentru diagnosticul infestării cu oxiuri (Enterobius vermicularis).
– Recoltarea se efectuează numai dimineaţa, la prima oră, înainte ca pacientul să se mobilizeze din pat, înainte de a avea scaun şi fără igiena locală. Se va folosi linguriţa coprorecoltorului simplu, fără mediu transport, pe care în prealabil s-a fixat o bandă adezivă transparentă cu partea adeziva către exterior. Cu linguriţa preparată ca mai sus se badijonează bine regiunea perianală, fesele desfăcându-se foarte bine cu mâna. După recoltare, linguriţa cu bandă adezivă se introduce în coprorecoltor şi se aduce în laborator în maxim 8 ore de la recoltare.
Recoltarea se efectuează direct în recipient (urocultor) prin masturbare. Se recoltează întreaga cantitate de spermă emisă.
Nu se recomandă recoltarea în prezervativ.
Recoltarea se efectuează după 3 zile de abstinenţă sexuală şi oprirea consumului de cafea, tutun şi alcool. Proba se aduce în laborator în 20 de minute de la emisie (pentru evaluarea timpului de lichefiere). Dacă acest lucru nu este posibil, se aduce în maximum 2 ore ținută la 37 grade C.
Recoltarea se efectuează după 3 zile de abstinenţă sexuală înainte de începerea unui tratament antibiotic.
Recoltarea se efectuează prin masturbare direct în recoltor steril (urocultor). Înainte de recoltare se efectuează toaleta locală cu apă şi săpun şi ștergerea prin tamponare cu comprese sterile. Proba se aduce în laborator în maximum 1 oră de la emisie.
Recoltarea se face înainte de începerea unui tratament antibiotic sau în cazul unei examinări de control pentru eficienţa tratamentului, la 5 zile după ultima doză de antibiotic. Recoltarea se face prin tuse spontană şi profundă.
Sunt acceptate pentru examen microbiologic probe muco-purulente. În cazul în care proba are aspect de salivă (spumos, aerat, fără striuri purulente) se repetă recoltarea.
Înainte de recoltare se face toaleta cavităţii bucale (periajul dinților, clătirea gurii și gargara cu apă). Sputa se expectorează într-un recipient steril cu capac etanş (urocultor steril). Se transportă în laborator în maximum o oră de la recoltare.
Este important ca recoltarea să se facă înainte de începerea unui tratament antibiotic.
Pentru controlul eficienţei tratamentului antibiotic, exsudatul faringian se recoltează după 5 zile de la ultima doză de antibiotic administrată.
Se efectuează dimineața înainte de ingestia de lichide, alimente şi de efectuarea igienei orale (periajul dinţilor şi/sau clătirea cu apă de gură). Dacă acest lucru nu este posibil, se acceptă efectuarea recoltării după un interval de 4 ore de respectare a indicaţiilor de mai sus.
Este interzis fumatul 2 ore înainte de recoltare.
Este important ca recoltarea să se facă înainte de începerea unui tratament antibiotic. Pentru controlul eficienţei tratamentului antibiotic, proba se recoltează după 5 zile de la ultima doză de antibiotic administrată.
Se efectuează dimineața, înaintea toaletei feţei şi machiajului pentru a se putea recolta secreţia acumulată peste noapte.